Bilete la partida dintre Oltchim și Viborg, din returul Ligii Campionilor la handbal, mai pot fi găsite doar pe piața neagră.
Bișnițarii profită de faptul că cererea de bilete a fost foarte mare în comparație cu oferta și au ridicat prețul unui tichet la aproape 400 de euro.
Prețurile oficiale ale biletelor s-au încadrat între 100 și 200 de lei, dar din cauza interesului foarte mare pentru finală, un bilet a ajuns să fie vândut la Vâlcea cu 400 de euro.
„Mi se pare exagerat. S-a ajuns prea departe cu prețurile. Biletele nu pot fi falsificate iar dacă le cumperi de la bișnițari e posibil să ai surpriza să nu poți intra”, a spus un jandarm, conform Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER